Centrul pentru Inovare în Educaţie

Centrul pentru Inovare in Educatie   (TEHNE Romania)
TEHNE.ro   >   activităţi



Programe
Proiecte
Activităţi
Parteneri şi colaboratori
Despre TEHNE
Centru de presă
Contact

 
 
 
 
 

Activităţi

TEHNE promovează şi monitorizează valoarea adăugată a tehnologiilor informaţiei şi comunicării în educaţia formală şi nonformală din România, prin diferite instrumente - de la cercetare de teren, la instrumente web avansate:

Evaluarea programului SEI de informatizare a sistemului de învăţământ românesc

Cercetarea evaluativă a programului SEI a fost desfăşurată în perioada august 2007- mai 2008 de către Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (Universitatea din Bucureşti) în colaborare cu Institutul de Stiinţe ale Educaţiei, cu Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie (TEHNE) şi cu Asociaţia pentru Stiinţele Educaţiei (ASTED).

    Demersul a avut în vedere un triplu scop:
  1. Determinarea măsurii în care obiectivele Programului SEI sunt atinse.
  2. Aprecierea valorii şi efectelor Programului SEI.
  3. Culegerea de informaţii şi formularea de recomandări pentru a sprijini decizii cu privire la continuarea şi/sau ameliorarea Programului SEI sau a unor programe similare.

Cele trei categorii de subiecţi investigaţi - beneficiari potenţiali ai demersului de informatizare (elevii, cadrele didactice şi managerul unităţii şcolare) - au alcătuit fiecare câte un eşantion reprezentativ pentru populaţia vizată. Investigaţia a fost realizată pe eşantioane de 3.953 de elevi, 1.588 de cadre didactice şi 195 de directori şcolari.

Cercetarea evaluativă a relevat următoarele aspecte: (a) măsura în care sunt dotate diferitele tipuri de unităţi şcolare, (b) accesul elevilor şi cadrelor didactice la noile tehnologii, (c) gradul de utilizare a acestor tehnologii şi (d) impactul utilizării noilor tehnologii în viziunea beneficiarilor (manageri, cadre didactice, elevi), inclusiv problemele de diferite ordine care solicită intervenţii/ soluţii, precum şi resurse umane/tehnologice/financiare.

Raportul de evaluare este disponibil integral:
  Informatizarea sistemului de invatamant: Programul SEI. Raport de cercetare evaluativa - EvalSEI 2008 (1,6 Mb)
  ICT-Based Education System: S.E.I. Programme in Romania. Evaluation Research Report - EvalSEI 2008 (1,3 Mb)

Alte informaţii:
  www.elearning.ro/sc_ProgramulSEI2008.php

Evaluarea şi monitorizarea proiectului Student Voice Romania


platforma Student Voice Romania

Proiectul Student Voice, dezvoltat de British Council Romania, vizează complexul cunoştinţe - capacităţi - atitudini şi valori prin recompunerea unei diversităţi de practici sociale într-un mediu securizat de învăţare online care favorizează dezvoltarea la elevi a unor competenţe necesare pentru desfăşurarea activităţii în societatea modernă, o societate a cunoaşterii.

Temele abordate de către elevi în forumul de discuţii Student Voice reflectă, pe de o parte, interesul acestora în colaborarea cu colegi din alte licee pentru oferirea de soluţii realiste unor probleme concrete întâmpinate în activităţile de zi cu zi din cadrul instituţiei şcolare, iar pe de altă parte dorinţa de a-şi asuma provocările lansate de reprezentanţii altor instituţii, cu rol de decizie şi/sau suport în cadrul sistemului de educaţie: British Council, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, ONG-uri cu activitate în domeniul educaţiei. Întrebarea "Cum aţi vrea să arate şcoala voastră în viitor?", lansată participanţilor în proiectul Student Voice de către secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, a constituit startul pentru relevarea de către elevi a viziunii lor despre diverse componente ale sistemului şi procesului de învăţământ.

Rapoartele proiectului sunt disponibile pentru download (click dreapta - Save target as...):
  Student Voice Romania. Raport 2006. (643 Kb)
  Student Voice Romania. Raport 2007. (265 Kb)

Analiză calitativă a impactului proiectului "Cetăţenie democratică"


Proiectul Cetăţenie democratică a fost implementat de Centrul Educaţia 2000+

Proiectul "Cetăţenie democratică", iniţiat şi implementat de Centrul Educaţia 2000+, a răspuns unui set de nevoi identificate pe baza analizei unor studii de investigare a evoluţiei vieţii sociale şi politice din România (barometre de opinie, cercetări sociale). Astfel, proiectul şi-a propus să crească gradul de informare a cetăţenilor cu privire la instituţiile politice şi administrative şi de participare la viaţa socio-politică, să dezvolte mecanisme transparente şi eficace de comunicare a reprezentanţilor aleşi în diverse structuri politice cu cetăţenii pe care îi reprezintă, să crească capacitatea de advocacy a organizaţiilor de la nivel naţional şi local, să crească nivelul vieţii asociative.

Proiectul "Cetăţenie democratică" are meritul de a fi creat un model de parteneriat şi colaborare la nivel local între reprezentanţii societăţii civile, parlamentari, autorităţile locale şi comunitatea de afaceri din regiune în scopul creşterii transparenţei acţiunilor derulate şi a implicării tinerilor în viaţa comunităţii

Studiul de impact, realizat de Centrul TEHNE, este disponibil pentru download (click dreapta - Save target as...):
  Proiectul Cetăţenie democratică. Analiză calitativă a impactului. Raport 2006. (1.067 Kb)

Elearning Forum


situl proiectului elearning forum

Forumul elearning din România implică practicieni şi cercetători în domeniul elearning. Schimbul de informaţii, experienţe de succes şi idei între aceştia se realizează pe platforma Internet elearning-forum.ro, iar resursele oferite, documentele şi referinţele puse la dispoziţie orientează teoria şi practica educaţiei prin ICT.

Situl web a fost dezvoltat de TEHNE - iniţiatorul proiectului - în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei


 

Evaluarea impactului AEL în educaţie


Advanced eLearning

Iniţiată în cursul anului 2004, cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, investigaţia desfăşurată de TEHNE - Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie a avut ca obiectiv principal relevarea impactului pe care îl produce utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale (TIC) asupra procesului de învăţământ, atât în ceea ce priveşte actorii săi (elevi, cadre didactice, manageri), cât şi resursele angajate în acest proces, o atenţie deosebită acordându-se modificărilor paradigmatice în planul predare-învăţare.

Disponibile pentru download (click dreapta - Save target as...):
  Raport sintetic preliminar
  Raport final: Impactul formativ al utilizării AEL în educaţie
Rapoartele sunt disponibile pentru download şi pe situl MEdC: www.portal.edu.ro/...

1educat


situl 1educat.ro

1educat.ro este un instrument online proiectat pentru a oferi sprijin permanent personalului din şcoli şi din alte instituţii de formare, precum şi servicii de consiliere şi orientare tinerilor absolvenţi, pentru integrarea pe piaţa muncii sau pentru continuarea studiilor. Proiectul 1educat.ro a fost iniţiat în 1999 de către Asociaţia pentru Excelenţă în Carieră, beneficiind ulterior de sprijinul Ministerului Educaţiei, al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei şi al altor organizaţii non-guvernamentale şi firme.

În prezent, 1educat.ro reprezintă un "nod" în reţeaua de informaţii şi de comunicare a pieţei educaţiei şi formării continue, păstrând legătura cu peste 100 de instituţii de formare şi oferind informaţii actualizate despre aproximativ 1500 de cursuri pentru dezvoltare personală şi profesională.

În cadrul acestui proiect, Centrul TEHNE dezvoltă secţiunea de Resurse pentru cadre didactice şi traineri.

eLiT Education Network


situl proiectului elit-education

eLiT Education este un proiect iniţiat şi susţinut de British Council România cu scopul de a crea o comunitate de practici UK-România în domeniul educaţiei prin ICT. Proiectul eLiT Education intenţionează să stabilească grupuri de lucru şi să creeze o reţea de persoane şi organizaţii care doresc să contribuie, prin experienţa, expertiza şi competenţele pe care le deţin, în următoarele direcţii:

  1. promovarea şi pilotarea celor mai bune instrumente ICT pentru sistemul de educaţie din România;
  2. formarea cadrelor didactice în domeniul instruirii asistate de calculator;
  3. medii alternative de învăţare, având o componentă semnificativă definită prin utilizarea noilor tehnologii;
  4. utilizarea eficientă a noilor tehnologii (TIC) în curriculum;
  5. impactul noilor tehnologii asupra modernizării didacticilor şi a abordărilor pedagogice tradiţionale.

TEHNE este un partener activ în reţeaua eLiT, aria sa de responsabilitate fiind componenta "Impactul TIC în educaţie". În acest scop, a implicat şi implică, în diferite acţiuni, persoane interesate de situaţia actuală şi de perspectivele de dezvoltare ale acestui domeniu: cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi terţiar, experţi în educaţie sau în domenii conexe, conceptori ai politicilor educaţiei, conceptori şi furnizori de soft educaţional, alte persoane interesate (cum ar fi, organizaţii nonguvernamentale, lideri de opinie etc.).

Cursuri online


Academia Online

Sistemul de elearning Academia Online este un model de integrare a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în sistemul de educaţie şi formare, fundamentat de principii pedagogice, de abordări didactice actuale şi bazat pe standardele europene.

Diferite instituţii, de la organizaţii nonguvernamentale la companii IT sau instituţii publice, utilizează Academia Online pentru publicarea cursurilor proprii, numărul de cursanţi online fiind de peste 15.000. Puntea creată între facilitatori (din aceste instituţii) şi cursanţi oferă acestora din urmă premise favorabile pentru a face faţă schimbărilor şi solicitărilor concrete ale pieţei muncii.

TEHNE a demarat elaborarea de cursuri online pentru formarea continuă a cadrelor didactice. Primul curs online dezvoltat de TEHNE este deja disponibil pe platforma elearning Academia Online.


TEHNE.ro   >   activitati
  ©   Centrul pentru Dezvoltare si Inovare in Educatie
 
  VPS Windows